Long flight Poiana Brasov

600,00 lei

Zbor de durată (termic) de la Postăvaru în Poiana Brașov

Description

Long flight Poiana Brasov

Zbor de durata Postavaru, din Poiana Brașov este un zbor destinat în special acelora dintre voi care au experimentat deja plăcerea zborului și vor mai mult:

More time in the air, higher, further!

Daca veți alege acest tip de zbor cu parapanta si veniți din Aprilie până în Septembrie, ne vom folosi de upstream currents și vom putea urca fără probleme la peste 2000 m. Vom pluti peste vârfurile munților, și vom admira de sus Brașovul și Poiana Brașov. Este o altfel de de experiență pentru care însă trebuie sa fiți pregătiți ! Durata efectivă de zbor este între 25 – 30 min, cu un timp total necesar de 2 ore. Filmarea si pozele sunt incluse în preț. Dar cum este un zbor pentru toate anotimpurile, vă așteptăm și iarna.

Din Noiembrie până în martie nu vom mai avea curenți ascendenți, și atunci  întelegem printr-un zbor de durată un zbor cu decolare pe panta sudică a masivului Postăvaru și aterizare lângă Râșnov. Zburăm de-alungul întregului masiv, si trecem apoi peste cheile Râșnoavei.  Timpul aerian este tot de 30 minute, iar întoarcerea o vom face cu un taxi până în Poiana Brașov.

Destpre locația Postăvaru, Poiana Brașov

Zborul de aici este mai spectaculos, cu decolarea de la altitudinea de 1800m, la inălțimea vârfului Postavaru si aterizarea chiar in Poiana Brasov, pe partia Bradul. Trebuie însă să vă spunem din capul locului că Poiana Brasov nu este accesibilă în orice zi, deoarece vârful Postăvaru este mult mai expus vânturilor (predominant din Vest).  Dacă nu sunteți convinși că un Zbor de durata Postavaru este cel care vi se potrivește cel mai bine, vă rugăm citiți aici  despre celelalte variante de zbor cu parapanta în tandem pe care le aveți la dispoziție ! Verificați si galeria noastră foto pentru a vedea ce înseamnă și zborurile de iarnă – dacă veniți în anotimpul rece.

When do we fly here?

Desi preferăm Poiana Brașov pentru un zbor cu parapanta tandem in special iarna, vă așteptăm tot anul pentru un Zbor de durata Postavaru.

Vă rugăm să vă asigurați că ați citit și acceptat terms and conditions noastre de zbor cu parapanta .

Additional information

Loc de zbor

Postavaru

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Zbor de durata Postavaru”

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Menu
en_GB